joi, 5 august 2010

Femei, idei şi zmei

Eşti feministă?
Întrebarea mi-a blocat dumicatul la jumatea drumului şi mi-a condimentat neaşteptat cina. Căprescu pune întrebări bruşte, face afirmaţii abrupte, schimbă traiectoria subiectelor cu viteză năucitoare, te lasă cu concluzia în gât şi te târăşte printre subiecte care îţi fac creierul măciucă. Trece prin şanţurile dintre circumvoluţiunile tale ca un soldat prin tranşee, nu lasă nimic neexplorat, neevaluat, netreierat.

Cred că nu sunt feministă pentru că sunt egoistă, i-am răspuns.

Completez că n-am energia necesară să mă iau la trântă cu ideologii sau filozofii măreţe, că mă mulţumesc să-mi apăr propria morală, propria libertate.
Cred că m-aş bate cu Zmeul cel Rău, totuşi, pentru mama şi câteva femei apropiate din familie (mai puţin două-trei mătuşi care-şi merită soarta), plus câteva prietene.
Celelalte femei sunt, din păcate, pe cont propriu.
Teoretic îmi pasă şi de amărâtele din tribul Mursi, însă practic, nu mi-aş lăsa casa şi masa pentru vreo ideologie fulgurantă sau vreo misiune halucinantă, fie ea feministă, umanistă sau oricum altminteri, pentru că nu sunt în stare să-mi încleştez falangele pe vreun steag şi să îndemn poporul la luptă. Cu această neputinţă în traistă nu pot fraterniza cu Ioana d'Arc ori Ecaterina Teodoroiu ci mai curând cu şoricelul Jerry, care se descurcă şi el, la faţa locului, cum poate, în confruntările cu motanul Tom.

Dacă drepturile politice ale femeilor ar fi fost lăsate în seama uneia ca mine, de bună seamă că Evita Peron sau Madeleine Albright ori Margaret Thatcher ar fi rămas în veci anonime, iar Elena Udrea n-ar mai fi transpirat azi implementând frunza turistică ci fierbând la ciorba de cocoş cu leuştean.

Îmi scot căciula în faţa capetelor care zămislesc astfel de idei şi se avântă apoi în luptă, ca nişte zmei, pentru libertăţile mele şi alor mei.
Azi mă descăciulez pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei.

34 de comentarii:

  1. Eu văd lucrurile cam așa:

    Fiind intrebat "Cum ar fi barbatii fara femei ?", Mark Twain a raspuns: "In primul rand fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!"

    RăspundețiȘtergere
  2. @Incertitudini: Eu cred că Twain ăsta a avut o nevastă rea :P

    Cu o singură excepţie (aceeaşi ca la Mark Twain), bărbaţii pe care-i cunosc eu îşi datorează fericirea femeilor din viaţa lor. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Feminista ?
    Sa umblu neepilata,in camasa cu carouri,sa conduc o raba de 10 tone,sa desfund sifonul de la baie,sa beau bere,sa fac chefuri cu femei...
    Nu merci.

    Am destule drepturi.

    Prefer sa fiu feminina !:)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Lia: Draga mea, eu am condus un Buceag de 10 tone, mi-am desfundat sifonul, am tuns gazonul, am chefuit cu Liana şi Janet, deci nu renunţ la drepturile mele cu niciun chip! :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu Janet si Liana ?
    Sa ma chemati si pe mine data viitoare :)
    Eu am condus tractorul.Se pune ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Băi, Arcadio, chiar dacă una din remarcile mele anterioare te-a inspirat în alegerea acetei teme, sper că ai înţeles corect "abordarea" mea!
    Am spus că sunt "Ioana D'rac" şi nu Ioana d'Arc, da?
    Deci, frate, (că tot vorbeam de fraternizare mioritică)şi eu mă bat şi mă zbat, în primul rând, pentru sufleţelul meu!
    Şi nu sunt nici feministă, nici feminină!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Lia: Ok, data viitoare petrecem la mine, in 4, să ne exersăm libertăţile :P

    @PN: Da, gata, recunosc că m-ai inspirat în alegerea temei, o să împărţim căştigul pe din două, numai nu te lua cu mine la bătaie, frate! =))

    RăspundețiȘtergere
  8. Apreciez sinceritatea si chiar ma misca... vorba vine!
    Dar tot imi vine in minte o chestiune, conform careia femeile ar conduce pe lumea asta. Si, Doamne fereste sa le iei aceasta libertate!
    Si atunci ma intreb, cum vine treaba cu descaciulatu' din ultima fraza. Sa fie oare numai de ochii lumii?!

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnu'Robert, domnia ta n-ai pic de inimă! Eu îmi descăciulez aici sufletul, fac mărturisiri dureroase, iar tu vii şi bagatelizezi efortul meu!
    Prin urmare, meriţi să ţi se întâmple chestiunea aia cu condusul, să ştii! Măcar de ochii lumii! =))

    RăspundețiȘtergere
  10. Uffff! N-am bagatelizat nimic.

    Onorata instanta a Taramului Arcadian! Cer clementa si indurare. Departe de mine de a bagateliza vorbele tale.
    Si totusi retorica mea este fundamentata astfel: nu am vazut pana acum un barbat sa se planga sau sa militeze pentru egalitatea drepturilor dintre femei si barbati. Noi ne consideram egali cu femeile si nu mai este nevoie sa ne cerem acest drept.

    Si pentru ca mi-a placut foarte mult termenul (a descaciula) propun sa se infiinteze Ziua Internationala a Descaciularii, care sa simbolizeze egalitatea dintre femei si barbati. Iar ca data de celebrare sa fie 5 august, ziua cand problema descaciularii a fost pentru prima data adusa in discutie in blogosfera romaneasca si internationala.

    RăspundețiȘtergere
  11. Egalule domn Robert, eşti absolvit de orice vină datorită fundamentării excepţionale a retoricii şi a propunerii înfiinţării Zilei Internaţionale a Descăciulării.

    Ba mai mult, eşti ridicat la rang de Cavaler Descăciulat al Ordinului de Onoare Arcadian azi, 5 August 2010.

    =))

    RăspundețiȘtergere
  12. Hello, Satu Mare! Vă mulţumim şi noi! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. egalitate?vorba vine...
    in casa ei orice femeie e o Margaret Thatcher indiferent de zmeu

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonim, pari foarte sigur pe ce spui! :P

    RăspundețiȘtergere
  15. Ba mai mult chiar, este stapina si pe trupul barbatului ei!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Anonim: Să-l stăpâneşti sanatoasă! :D

    RăspundețiȘtergere
  17. Arcadia draga, toate femeile suntem pe cont propriu. Oricat s-ar bate si altii pentru noi, cat suntem inca in putere, facem fata ... sau tinem piept :D cu incapatanare vicisitudinilor vietii. Care trece al naibii de repede, o sa vedeti voi! Sanatosi sa fim :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Eh, mai am cite un junghi! :b

    RăspundețiȘtergere
  19. @Stefana: Bre, nu ne demoraliza!
    O Ecaterină, o Ioană tot tre' să-și încleșteze deștele pe steag și să îndemne pieptul nostru cel viteaz la luptă cu vicisitudinile :D

    Sănătate să fie, cum zici!

    RăspundețiȘtergere
  20. Eeee, măi ArcaDia, o Ioana d'Rac nu se demoralizează aşa uşor ! Oricât s-ar împiedica de vicisitudini ajungând, uneori, în 4 labe prin colbul vieţii, se ridică sungură, fără ajutorul vreunui şut în partea dorsală, căci are o coloană vertebrală "beton"!
    Şi, la urma urmei, la ce dracu' vor unele femei drepturi egale cu bărbaţii când, din născare, femeile sunt NET superioare bărbaţilor?!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Care egalitate și de ce?
    Nu putem trăi- ei fără noi, noi fără ei.
    Nu la grămadă!

    RăspundețiȘtergere
  22. @PN: Tu esti o exceptie a naturii, mai femeie! Tonus ca al tău eu n-am mai văzut la nimeni.

    Cât despre superioritate, să nu exagerăm, forțându-ne norocul. Ne ajunge să fim egale :D

    RăspundețiȘtergere
  23. @Incertitudini: Da, nu la grămadă ci doi câte doi! :D

    RăspundețiȘtergere
  24. De cele mai multe ori nu e vorba de egalitatea dintre barbati si femei, ci dintre femei si femei ... dar asta e un caz special, nu?!

    Multam pentru "ridicarea" la rangul de Cavaler Descăciulat al Ordinului de Onoare Arcadian.
    Si totusi nu pot sa nu observ contradictia: ca sa fii ridicat la rangul de cavaler, trebuie sa ingenuchezi... amu, asta mai e egalitate? =))

    PN: ai dreptate! Noi (barbatii) ne agitam degeaba! =))

    RăspundețiȘtergere
  25. Ce "egale", tu?!! ......... în condiţiile în care, în general, femeile fac tot ceea ce poate face un bărbat, invers nefiind valabil?!!
    Păi, uite, tu ai condus un camion, ai bătut cuie peste tot (inclusiv în bietul nuc, hi, hi!), ai lucrat la gard,ai "călcat" în piciaore gazonul, găteşti (chiar dacă din pasiune) de-ţi sar capacele ..... etc. Spune-m, de câte ori, de exemplu, ţi-a gătit Vasile?!!!
    ps. Mi-a gătit şi mie o dată Vasilică al meu (eu fiind bolândă) o ciorbă de pui cu cap cu cioc şi gheare cu unghii!!!

    ps. pentru Incertitudini: Eu pot trăi fără ei! Sic!

    RăspundețiȘtergere
  26. @Robert: Da, e un caz special egalitatea dintre femei. =))

    In privinta ingenunchierii, ce pot sa spun? E solutia pentru inegalitatea de inaltime dintre barbati si femei. :P




    @PN: Draga mea, ttrebuie sa recunosc ca Vasile al meu gateste foarte bine si in afara de tricotat si nascut copii, poate face cam tot ce fac eu. :D

    RăspundețiȘtergere
  27. "Un barbat la librarie:
    - As dori cartea cu titlul: Superioritatea barbatului fata de femeie.
    - Utopie si SF-uri la etajul 1, va rog."

    RăspundețiȘtergere
  28. Arcadio, daca te cheama cumva si Maria, iti ofer cu drag o cutie de inimioare cu migdale.
    Vad ca Lia tzine sa te insoteasca, deci va astept cu mare drag pe amandoua, da'Lia sa aduca bautura, ca paharele le dau eu ;-))

    RăspundețiȘtergere
  29. @Liana: Nu ma cheama Maria da-mi plac migdalele, deci o insfac pe Lia si venim. :)

    RăspundețiȘtergere
  30. Ok, va astept!
    Stii deja ca tinuta NU e obligatorie, da'macar palarii sa aveti si o umbrela ca la mine se pune de-o furtuna...

    RăspundețiȘtergere
  31. Palarie n-am, da-mi iau o sapca. :D

    RăspundețiȘtergere
  32. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere